Specialistii ProMAMA:
Marta MURESAN, Medic Primar Pediatru, Neonatolog, Consultant in Lactatie si Alaptare Certificat International (IBCLC)
Sorana MURESAN, Manager ProMAMA Center, Consultant in Lactatie si Alaptare Certificat International (IBCLC), Educator Prenatal Lamaze Certificat International (LCCE)
Andreea MANEA, Kinetoterapeut, Educator Prenatal Lamaze Certificat International, Consilier in Alaptare
Anda MITRAN, Fiziokinetoterapeut
Mihaela ZAHARIA, Trainer si Psiholog
De ce ProMAMA?
Simplu! Pentru ca ProMAMA este un centru unde te antrenam cu drag in meseria de mamica!
Te intampinam la ProMAMA cu o atmosfera care emana caldura, unde gravidele si toti cei care ne trec pragul se simt relaxati, in largul lor... aici invatam si exersam, dar in acelasi timp glumim, radem si ne simtim bine.
Oferim toata gama de servicii recomandate pentru perioada pre si post-natala, astfel incat viitorii parinti sa fie cu adevarat pregatiti pentru cel mai minunat si responsabil eveniment pe care l-au avut vreodata… acela de a deveni MAMA si TATA.
La ProMAMA poti practica Gimnastica pentru Gravide, poti beneficia de Masaj pentru Gravide, poti participa la cursuri prenatale care te antreneaza in meseria de mamica: LAMAZE, Nastere prin CEZARIANA, ALAPTARE, PUERICULTURA, PRIM AJUTOR. Asadar, un singur loc in care ai acces la toate aceste servicii.
Atentie!!! Cursul de Alaptare pregatit pentru tine la ProMAMA este conceput si sustinut de catre Consilieri in Lactatie si Alaptare Certificati International !!!
Pentru mai multe detalii vizitati pagina "CURSURI de ALAPTARE".
Mai mult chiar, te poti intoarce la ProMAMA chiar si dupa ce ai nascut. Vino impreuna cu bebelusul tau! Veti putea beneficia impreuna de Masaj si Gimnastica: tu, in calitate de proaspata mamica, te vei putea bucura de Masaj Postnatal (de relaxare, anticelulitic, drenaj limfatic...) si vei putea practica Gimnastica Postnatala, chiar impreuna cu bebelusul tau la orele de Gimnastica in Doi, iar puiutul tau va putea face sedinte de Gimnastica si Masaj pentru Bebelusi.
Intotdeauna vei putea primi Consiliere in Alaptare in cazul in care apar dificultati, astfel incat momentele in care iti alaptezi bebelusul sa se transforme in clipe de maxima placere si satisfactie pentru tine si pruncul pe care il tii la san.
Poti veni impreuna cu cel mic la Cursul de Diversificare a Alimentatiei Bebelusului, unde iti vom da sfaturi si iti vom pune la dispozitie mici trucuri in ceea ce priveste modul de hranire al copilului dupa varsta de 6 luni.
Te asteptam, asadar, la Centrul ProMAMA pentru a putea beneficia de serviciile noastre. S-ar putea sa fie cea mai buna decizie pe care o poti lua acum pentru tine si puiutul tau!
Specialistii ProMAMA:
Dr. Marta MURESAN, Medic Primar Pediatru, Doctor in Medicina. Experienta de peste 15 ani in Neonatologie, Consultant in Lactatie si Alaptare Certificat International (IBCLC)

CONSULTANT in LACTATIE Certificat International (IBCLC), Coordonatorul pentru Romania al bordului de examinatori consultanti de alaptare (IBLCE).
Membru fondator al Societatii de Genetica Medicala din Romania din 1994 si al Societatii Romane de Medicina Perinatala din 1995. Membru al Societatii Europeane de Medicina Perinatala din 1996. Membru al Asociatiei Internationale a Consultantilor de Lactatie (ILCA) din 2003.
Autor si initiator al cursului "Promovarea alaptarii in Medicina Primara" sustinut in 2005 la Cluj-Napoca.
Colaboreaza cu ProMAMA Center, fiind autorul cursurilor de Alaptare, Puericultura si Diversificare de la ProMAMA Center.
Din 2010, in cadrul Asociatiei ProMAMA, a initiat cursuri de formare si pregatire pentru viitorii consultanti de lactatie din Romania.
“Imi iubesc munca, fac totul cu pasiune si daruire si imi doresc din suflet sa putem ajuta mamele sa devina constiente de importanta pe care o are alaptarea atat pentru pruncii lor, cat si pentru ele insele, atat din punct de vedere fizic, cat si emotional. Sper ca in cel mai scurt timp acest vis al meu sa devina realitate. Pentru aceasta toate mamele ar trebui sa fie cat mai bine informate despre importanta alaptarii si din acest motiv m-am implicat atat de mult in proiectul ProMAMA.
Sorana MURESAN, Manager ProMAMA Center, Consultant in Lactatie si Alaptare Certificat International (IBCLC), Educator Prenatal Lamaze Certificat International (LCCE)

Sunt Sorana, am 32 de ani si sunt mama a doi baietei, Razvan si Darius.
Am trecut prin doua nasteri, dintre care una a fost naturala, iar cealalta prin operatie cezariana de urgenta. In urma acesteia am facut o complicatie care mi-a pus viata in pericol. Am fost despartita de Razvan, fara de care niciodata nu am stat mai mult de 2-3 ore si de nou-nascutul meu, micutul Darius, pe care il asteptasem 9 luni de zile sa il simt la piept si pe care n-am prea apucat sa il cunosc... am fost spitalizata pentru doua luni, am trecut prin patru operatii si, evident, medicii mi-au oprit medicamentos lactatia.
Ii multumesc lu Dumnezeu ca m-a ajutat sa ma fac bine si sa ma intorc la dragii mei!
Dupa externare, cu ajutorul Doctoritei Marta MURESAN, am incercat sa relactez dupa 10 saptamani de pauza, avand o dorinta enorma de a-mi alapta copilul. Am studiat mult in acest sens, citind carti si articole de specialitate si, cu foarte multa rabdare, incredere si sustinere, am reusit! Mi-am alaptat copilul exclusiv la san pana la varsta de 7 luni si jumatate si apoi in continuare, pana la 2 ani, cand s-a intarcat singur, atunci cand a dorit el.
Odata cu aceasta experienta s-a schimbat atat de mult viata mea! Mi-am dat seama ca mi se deschide un nou drum in viata, ca pot transmite si viitoarelor sau proaspetelor mamici aceasta pasiune: pasiunea de a fi parinte, adevarata bucurie de a fi mama! Astfel, am decis sa initiez proiectul ProMAMA, un centru in care sa ajut gravidele se se pregateasca sa devina mamici. Dorinta mea este ca ele sa poata fi pregatite pentru aceasta noua meserie pentru ele, astfel incat nasterea bebelusului sa fie un moment de bucurie suprema si nu unul de stres, framantare si ingrijorare.
Pentru aceasta am devenit Educator Prenatal Lamaze Certificat International (LCCE) si la Cursurile Lamaze incerc sa ajut viitoarele mamici sa inteleaga faptul ca sarcina este un lucru atat de frumos, iar nasterea ceva firesc, natural si implinitor.
Ulterior, am ajuns Consultant in Lactatie si Alaptare Certificat International (IBCLC) pentru a invata gravidele si a ajuta mamicile sa alapteze, sa inteleaga faptul ca orice mama poate alapta daca este corect informata si stie ce are de facut, sa le arat ca alaptarea inseamna mai mult decat o metoda de hranire a copilului: alaptarea ii ofera copilului hrana, protectie, caldura si dragoste in acelasi timp; alaptarea te implineste, pe tine, ca femeie!
Andreea MANEA (ex Miu), Kinetoterapeut, Educator Prenatal Lamaze Certificat International, Consilier in Alaptare .

Absolventa a Facultatii de KINETOTERAPIE (2003) si a Masteratului de KINETOTERAPIE SI BIOMECANICA (2007) din cadrul Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport.
Educator Prenatal LAMAZE Certificat International (2009)
Absolventa a cursurilor de Prim Ajutor Crucea Rosie (2009)
Colaboreaza cu ProMAMA Center, oferind urmatoarele servicii: Gimnastica Gravidei, Gimnastica si Masajul Bebelusului, Gimnastica Postnatala, Cursuri Lamaze, Cursuri de Puericultura, Cursuri de Prim Ajutor pentru bebelusi si copii.
"Sunt de profesie Kinetoterapeut din 2003, am activat la divese centre de profil unde am descoperit acest domeniu al obstetricii care m-a fascinat inca de pe bancile facultatii si am incercat sa ma perfectionez. Astfel, in anul 2009 mi-am luat diploma internationala de Educator Prenatal Lamaze.
In cadrul centrului ProMama sunt alaturi de gravidute pe parcurul celor 9 luni de sarcina si le indrum cum sa faca miscare si sa se mentina tonice pentru a face fata d.p.d.v. fizic nasterii bebelusilor, cum sa inteleaga procesul nasterii si sa capete incredere in capacitatea lor de naste usor si natural, iar pe viitor voi putea sa fiu si alaturi de ele fizic in sala de nasterii ca DOULA. Deasemena fac masajul si gimnastica sugarului pentru ca micutii sa se mentina inca activi si in viata extrauterina si sa devina niste copii mobili si fericiti, deoarece miscarea este un lucru important in dezvoltarea lor de viitori adulti."
Anda MITRAN, Fiziokinetoterapeut

FIZIOKINETOTERAPEUT, Absolventa a Facultatii de MEDICINA, din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davilla, Bucuresti
Colaboreaza cu ProMAMA Center oferind servicii de Masaj Prenatal si Postnatal, Gimnastica si Masajul Bebelusului, Gimnastica Gravidei si Gimnastica Postnatala.
"Colaborarea mea ca fiziokinetoterapeut cu Centrul Promama nu este intamplatoare. Intalnirea cu lumea minunata a mamicilor s-a petrecut pentru mine in urma cu mai multi ani, moment in care am considerat ca a fi terapeut este si trebuie sa fie o vocatie. Dar mai presus de toate acestea, a lucra cu femei care vor deveni mame si apoi cu bebelusii lor presupune o dragoste imensa pentru oameni. Consider ca pana acum mi-am facut datoria fata de meseria mea, dar mai ales fata de ceea ce inseamna inceputul vietii, de aceea sunt alaturi de viitoarele mamici pe tot parcursul sarcinii si dupa momentul nasterii cand formula se schimba si mai apare un zambet."
Mihaela ZAHARIA, Trainer si Psiholog

Mihaela este mama, trainer si psiholog. Are doi copii, Ioana (6 ani) si Robert (3 ani). De formaţie psiholog, lucrează din 2004 ca trainer al firmei de training şi consultanţă Mind Master unde din 2007 se ocupă şi de cursurile pentru părinţi (www.parenting.ro). Între timp, scrie articole în reviste precum Business Woman, Avantaje, participă la emisiuni de radio sau tv şi răspunde întrebărilor de la părinţi în revista Superbebe şi pe site-ul www.121.ro. În cartea "Preţuieşte Viaţa!" are un capitol special dedicat proaspetelor mămici – "Mama, bucurii, temeri şi soluţii" în care povesteşte şi naşterea primului ei copil. Un CV mai cuprinzător puteţi citi aici.
"Mă bucur foarte mult că am ocazia prin centrul ProMAMA să fiu împreună cu voi, viitoarele şi proaspetele mămici (şi cu partenerii voştri, dacă doresc) în întâlniri care să ne îmbogăţească reciproc şi unde să împărtăşim împreună informaţii, emoţii, gânduri, nevoi, griji, vise, idei şi soluţii legate de apariţia micii minuni din viaţa voastră. Abia aştept să ne cunoaştem!"Mihaela
Contact: mihaela@mindmaster.ro , tel. 0725 999 777
Contacteaza-ne acum! Cele 9 luni trec repede...