PE SCURT
Depresia postpartum (DPP), denumita si depresie postnatala, este o conditie medicala severa, care afecteaza 1 din 8 femei, rareori barbatii. De regula, aceasta survine la 3 saptamani dupa nasterea copilului, se intensifica in saptamanile 7 si 8 si poate dura mai multe luni, in unele cazuri chiar si un an intreg. Simptomele includ tristete, oboseala, dereglari de somn si alimentatie, scaderea libidoului, episoade prelungite de plans, anxietate si iritabilitate. In unele cazuri, netratata, depresia se adanceste si se pot dezvolta simptome psihotice (psihoza postpartum). Acestea pun in pericol victima, dar si pe cei din jurul sau. S-a presupus ca lipsa vitaminelor ar putea fi cauza declansarii DPP. Dar vitamanine gasim in orice farmacie, multe femei insarcinate le iau la indrumarea medicului, si totusi cad in depresie dupa nastere. Alte studii au demonstrate ca hormonii sarcinii sunt in mare parte responsabili de aceasta dereglare. Cu toate acestea, tratamentele hormonale nu au fost de prea mare ajutor intotdeauna, iar victimele nu si-au revenit doar inghitind cateva pastile conform unui orar bine stabilit. In schimb, consilierea, in special grupurile de suport, au facut minuni in randul mai multor mame afectate de DPP. De ce acest lucru? Pentru ca DPP este strans legata si de stilul de viata. Asadar, o serie de factori, ce se combina in mod aproape unic de la o mama la alta, declanseaza depresia. Cauzele sunt multiple si includ factori biologici, psihologici si sociali deopotriva. Este nevoie de o analiza atenta a fiecarui caz in parte pentru a elibera mama de efectele nedorite ale depresiei postpartum. Este nevoie de o echipa intreaga, formata din familie si specialisti, pentru a ajuta mama sa-si recunosca harul si sa-si traiasca fericire ce natura i-a dat-o.
SEMNALUL DE ALARMA !
DPP nu este o faza trecatoare. DPP nu este intotdeauna evidenta. Nu exista teste de laborator pentru depresie. DPP apare mai frecvent decat nasterea prematura sau diabetul gestational. DPP afecteaza fiecare a 8-a femeie care se desprinde fizic de pruncul ei prin nastere sau adopta un prunc pe care nu l-a purtat in pantece. DPP este o depresie care, netratata, isi face de cap, iar victimele directe trag dupa ele victime colaterale.
Numeroase femei nu sunt constiente de instalarea depresiei postpartum, desi semnalele de alarma sunt amenintatoare: legatura (vezi art. “Bonding” de pe www.promama.ro) dintre mama si prunc nu se sudeaza, ba mai grav, pare a se compromite, oboseala devine tot mai adanca, relatiile familiale se clatina tot mai evident, somnul este din ce in ce mai tulburat, reactiile emotionale puternice uimesc si rastoarna siguranta si rutina tihnitoare. In aceste conditii, mama are indubitabil nevoie sa inteleaga ce i se intampla, sa fie sprijinita sa-si exprime sentimentele, sa fie ascultata activ, ea are are nevoie sa fie ajutata sa isi trateze aceasta depresie severa. Interventia prompta si eficienta este obligatorie, pentru sanatatea mamei si a pruncului.
Haideti sa o luam pe indelete, sa recunoastem si sa intelegem aceasta depresie severa, sa invatam sa o identificam, sa constientizam cat este de important ajutorul celor din jur si a specialistilor, ca apoi sa o lasam in mainile celor care stiu sa o abordeze, sa o trateze.
CAUZELE
Chiar daca nu toate cauzele sunt cunoscute, unele cercetari sustin ideea ca DPP ar fi determinata de modificari hormonale bruste, care apar dupa nastere, asociate cu o alti factori. Printre acestia:
• Un istoric al depresiilor, depresia bipolara
• Depresia prenatala din timpul sarcinii
• Avort spontan
• Nasterea cu fat mort
• Sarcina nedorita
• Statutul socioeconomic greu de acceptat
• Ajutor social scazut
• Incredere in sine scazuta
• Relatia de cuplu dizarmonioasa
• Parintele singur
• Anxietatea
• Stresul ingrijirii copilului
• Hranirea cu formula de lapte in loc de alaptat
• Probelemele de temperament ale pruncului (coleric)
• Fumatul si alcoolul
SIMPTOME
Simptomele acestei tulburari neonatale pot surveni in primul an de la nasterea copilului si pot dura de la cateva saptamani pana la un an.
Printre acestea enumar:
• Sentimentul de coplesire
• Modificarile de dispozitie
• Lipsa energiei
• Plansul
• Iritabilitate
• Agitatia
• Furia
• Anxietatea
• Frustrarea
• Oboseala
• Melancolia
• Nemultumirea
• Tristetea
Daca simptomele enumerate nu sunt puternice si se sting in 2 saptamani, inseamna ca mama a traversat doar o perioada delicata, frecvent intalnita, denumita “baby blues”. Insa daca simptomele persista si se agraveaza, iar starea mamei este vadit din ce in ce mai proasta, este nevoie de interventie si de masuri pentru ca pe acest fond labil se instaleaza lesne depresia postpartum.
In cazul depresiei postpartum, o serie de alte simptome si-au facut loc agresiv la cateva saptamani dupa nasterea/pierderea copilului si cresc continuu, daca sunt neglijate:
• Senzatie de oboseala extrema
• Agitatie sau lentoare psihomotorie
• Pierderea continua a energiei
• Tulburari ale apetitului (anorexie sau bulimie)
• Tulburari de somn (insomnii)
• Pierderea interesului
• Instrainare
• Absenta placerii
• Plans facil, exagerat
• Dificultati de concentrare
• Lipsa de speranta
• Sentiment de gol interior
• Sentimente cu culpabilitate
• Sentiment de lipsa de valoare
• Sentiment de vinovatie
• Temeri exagerate
• Anxietate excesiva, sevara
• Ganduri despre moarte sau sinucidere
CE ESTE DE FACUT?
1. Preintampinarea depresiei
Pentru a reduce efectele schimbarilor hormonale, pentru a minimaliza stresul si a echilibra mintea si corpul viitoarei mame, implicarea membrilor familiei este binevenita. Inainte ca simptomele clare ale depresiei sa se instaleze, inca din perioada sarcinii, dar si in faza “baby blues”, mama trebuie sustinuta fizic si moral de catre cei apropiati. Aceasta perioada dureaza 2 saptamani. In plus, si viitoarea mama trebuie sa aiba grija de ea, sa accepte ajutorul celor din jur, sa-si ingrijeasca trupul si mintea. Daca simptomele nu dispar in acest interval de 2 saptamani, se recomanda consultarea specialistului.
2. Diagnosticul precoce
In cazul in care pacienta nu a prezentat simptome depresive la sfarsitul sarcinii (lor) anterioare, expectativa vigilenta trebuie, totusi, avuta in vedere. In schimb, daca pacienta prezinta depresie in timpul sarcinii actuale sau sufera de tulburare bipolara, daca a avut depresie postpartum sau psihoza postpartum dupa nasterile anterioare, este absolut necesar ca pacienta sa fie urmarita cu atentie de medicul sau. Ideal ar fi ca primul control, dupa nastere, sa se faca inaintea celor 6 saptamani recomandate de medic, pentru a nu permite depresiei sa se agraveze. Pacientele cu un istoric al depresiei trebuie sa se prezinte la control la 3-4 saptamani dupa nastere. De asemenea, recomandata este si consilierea/terapia suportiva cu cateva luni inainte de nastere, combinata cu un tratament antidepresiv prescris de medic. Atat terapia, cat si tratamentul antidepresiv vor continua si dupa nastere.
3. Identificarea simptomelor
Desi simptomele cele mai importante sunt mai dificil de comunicat, alcatuirea unei liste a simpomelor prezente in fiecare zi este cu siguranta folositoare celor care se vor ocupa de tratarea depresiei Atentie, nu este nevoie ca toate simptomele enumerate mai sus sa fie prezente. Este suficient ca doar 1-2 dintre acestea sa existe pentru a tulbura armonia victimei si a familiei. Medicul este cel care evalueaza situatia, stabileste diagnosticul si ofera tratamentul. De asemenea, psihologul sau psihiatrul discuta cu pacientul despre simptomele aparute, gandurile si sentimentele sale si stabileste frecventa intalnirilor in cadrul terapiei individuale sau de grup.
4. Consultul de specialitate
Consultarea imediata a personalului medical si a psihologului, dar si implicarea imediata a consultantului de lactatie se impune inca de la primele simptome ale depresiei, pentru a preveni agravarea ei. Cu cat tratamentul este inceput mai repede, cu atat recuperarea este mai rapida si este preintampinat riscul afectarii copilului. Obstetricianul, medicul de familie sau psihiatrul ofera diagnosticul si stabileste tratamentul. In afara de a identifica simptomele, medicul poate solicita testarea nivelului de hormon stimulator al tiroidei (TSH), pentru a se asigura daca nu cumva glanda tiroida declanseaza aceste simptome. Psihologul si psihiatrul ofera consilierea profesionista de care pacientul are nevoie.
5. Tratarea depresiei postpartum
Tratarea DPP trebuie sa inceapa devreme, pentru o recuperare rapida, pentru a scadea sansele de repetare a depresiei, si nu in ultimul rand pentru ca pruncul sa fie mai putin afectat de boala mamei. Tratamentul timpuriu este, asadar, important atat pentru mama, cat si pentru bebelus. Variantele de tratament sunt: consilierea/terapia de specialitate cu un psiholog sau un psihiatru (pentru toate cazurile de DPP), medicatia antidepresiva prescrisa de un medic (pentru cazurile grave), terapia hormonala.
a) Consilierea
Pacienta si partenerul ei pot apela la ajutorul unui specialist (psiholog, psihiatru), care sa-i ajute sa inteleaga ceea ce simt, dar mai ales sa-i sustina sa-si schimbe felul de a “vedea” problema lor. Prin consiliere/terapie, cei doi au sanse crescute de a-si dezvolta o relatie suportiva, si mai departe sa depaseasca cu mai multa usurinta obstacolele si greutatile. Consilierea poate preveni sau vindeca depresia, depinde cand incep sedintele: inainte sau dupa nastere.
b) Antidepresive
“Baby blues” dispare de la sine, insa DPP este o conditie medicala, nu un semn de slabicine, in consecinta, ea trebuie tratata cu medicamente. Obligatoriu! Antidepresivele prescrise de medic reduc durata si severitatea DPP. Tratamentul medicamentos va fi prescris pentru o perioada de aproximativ 6-12 luni. Nu este o perioada scurta, ce-i drept, dar ganditi-va ca in primul rand trebuie tratata depresia, apoi trebuie prevenite revenirile. Cu cat mai multe episoade depresive a traversat pacienta in trecut, cu atat va fi mai lung tratamentul.
- Antidepresivele si alaptarea.
Se stie ca alaptarea la san ofera multe beneficii, atat emotionale, cat si fizice, pentru mama si copil. Ajuta la dezvoltarea legaturii mama-prunc (bonding). In cazul in care mama alapteaza, tot medicii sunt cei care stiu ce medicament se potriveste cel mai bine. Exista anumiti inhibitori ai recapatarii serotoninei (ISRS) si unele antidepresive triciclice, care pot fi administrate in timpul alaptarii. Aceste medicamente prezinta riscuri minime deoarece trec in lapte intr-un grad mic. De obicei este nevoie de un tratament de 4-8 saptamani pentru imbunatatirea starii. Dar atentie, niciun astfel de medicament nu trebuie luat fara consultul medicului si fara recomandarea acestuia. De ce? Pentru ca dupa nastere, femeile au o sensibilitate crescuta la efectele secundare ale medicamentelor. Doar medicul poate sa confirme doza necesara si durata tratamentului, nimeni altcineva. De asemenea, este obligatoriu ca pediatrul copilului sa afle despre tratamentul medicamentos al mamei.
c) Terapia hormonala
Dupa cum am mai scris la inceputul acestui material, s-a considerat pentru o vreme ca hormonii ar fi responsabili de DPP. Nu doar ei. Stilul de viata isi pune puternic amprenta si aici. Cu toate acestea, incercari de a inabusi acesta depresie prin terapia hormonala inca exista. Ma refer aici la tratarea depresiei postpartum cu estrogeni. Nu pot sa nu subliniez cateva lucruri estentiale:
- efectele tratamentului cu estrogeni nu a fost suficient studiat,
- tratamentul cu estrogeni creste riscul de cheaguri de sange (tromboza venoasa profunda)
- tratamentul cu estrogen creste riscul de cancer al mucoasei uterine (endometru).
Si as mai adauga la acestea 3…
d) Dragostea si atentia celor apropiati
Orice mama are nevoie sa aiba incredere in intuitia ei, sa simta ca este in stare sa-si creasca copilul asa cum trebuie. Acolo unde acest har nu este recunoscut, se instaleaza depresia postpartum. Instinctul matern este probabil printre cele mai puternice, dar iata ca este si labil daca nu-si gaseste sprijin. O mama reuseste sa faca multe, foarte multe pentru pruncul ei, dar si ea are nevoie sa i se poarte de grija. Sotul, parintii, bunicii, socrii, prietenii apropiati, medicii, toti trebuie sa inteleaga un lucru important: pentru ca mama sa aiba grija de pruncul ei, trebuie sa fie sprijinita. A sprijini o mama nu inseamna a-i lua locul sau a-i reteza sarcinile si atributiunile, ci a-i fi aproape, inseamna a fi receptiv la nevoie ei, nevoi pe care s-ar putea sa le ignore cu desavarsire, apoi chiar sa le uite, daca are DPP. O mama sanatoasa la trup si la minte va creste cu grija un copil sanatos. In schimb, o mama obosita, uitata, pierduta, nefericita, neiubita ii va transmite pruncului nenorocirea ei. Ravagiile sunt prea dure pentru a nu fi luate in serios. A sprijini femeia cu DPP inseamna a lua in serios simptomele care o schimba pe zi ce trece, nicidecum de a le ignora in speranta ca se vor risipi fara urme. Nu se va intampla acest lucru stand cu mainile in san. Depresia postpartum ignorata lasa urme adanci in sufletul mamei, dar nu doar atat: prucul acesteia ar putea fi mai putin atras de mama, poate ramane in urma in dezvoltarea comportamentului si a abilitatilor mentale. Situatia trebuie reechilibrata, familia trebuie sa se rearmonizeze folosindu-se de resursele proprii.
6. Reechilibrarea
Pentru ca nu vorbim aici despre un semn de slabiciune, ci o conditie medicala severa, reechilibrarea nu se va realiza foarte repede, dar cu siguranta ca se va realiza mai lesne cu ajutorul familiei, familiei si consultantului de lactatie. Ati vazut ca este nevoie de consiliere, ca este nevoie adesea de tratament medicamentos si ati inteles ca pe langa acestea este nevoie si de sprijinul celor din jur. Doar cu ajutorul acestora, femeia, chiar si cea mai puternica dintre ele, va reusi sa faca ceea ce este mai bine pentru ea in astfel de momente:
- sa doarma suficient,
- sa se alimenteze sanatos,
- sa faca miscare,
- sa aiba incredere ca cei apropiati o vegheaza si vor sa o ajute,
- sa-si respecte tratamentul si sa frecventeze sesiunile psihoterapeutice,
- sa continue sa socializeze,
- sa-si recapete increderea in sine,
- sa-si descopere harul cu care a fost inzestrata.
O mana de ajutor in plus – CONSULTANTUL IN ALAPTARE
Acolo unde victima nu poate, din diverse motive fondate, sa primeasca ajutorul familiei, Consultantul in Alaptare devine un element cheie in sprijinirea sa.
Care este rolul consultantului in lactatie ?
- Evaluarea situatiei
- Interventia
a) Evaluarea situatiei:
- Analizarea istoricului depresiilor postpartum
- Observarea simptomelor: plans, schimbari de dispozitie, sentiment de goliciune, insomnie, anxietate, ganduri de suicid, dezinteres fata de prunc etc
b) Interventia:
Consultantul in lactatie:
- Ofera mamei si pruncului sprijin,
- Ajuta mama sa alapteze, in consecinta ajuta mama sa stabileasca legatura cu pruncul,
- O asculta pe mama care isi descrie sentimentele,
- Nu judeca mama,
- Pastreaza o atitudine suportiva,
- Respecta intimitatea mamei,
- Ii permite mamei sa planga,
- Indruma catre consilierea psihologica si terapia medicamentoasa,
- Supravegheaza efectele medicamentelor asupra alaptarii,
- Monitorizeaza greutatea pruncului si starea sa de sanatate,
- Monitorizeaza tratamentul si tine legatura cu specialistii (medici, psihologi).
In cazuri rare (1 din 1000), adancirea depresiei postpartum duce la psihoza postpartum. Aceasta este o conditie severa, o urgenta care necesita interventia medicala de urgenta si tratament medical imediat deoarece pune in pericol atat mama, cat si pruncul si pe ceilalti din jur.
Psihoza postpartum afecteaza in special femeile cu:
• tulburare bipolara
• istoric de psihoza postpartum
Simptomele psihotice includ:
• Modificari drastice ale dispozitiei
• Somn intreupt (chiar si in momentele de somn ale copilului)
• Gandire, exprimare, comportament delirante, bizare
• Halucinatii (care afecteaza toate simturile)
• Depersonalizare (indepartarea de copil, oameni, mediu inconjurator)
• Ruperea de realitate
• Autoranire sau ranirea altora, chiar si a copilului (datorata gandirii dezorganizate si confuze).
Oricat de socante si dure ar fi manifetarile proaspetei mamici, aceasta nu trebuie stigmatizata. Ea nu este responsabila de aparitia psihozei postpartum. In schimb, ea are nevoie de ajutor. Urgent!
Autor: Adina HRINCU, psiholog
Bibliografie:
1. Brestfeeding and Human Lactation, Jan Riordan, Third Edition, Jones and Bartlett Publishers, 2005
2. Breastfeeding: A Guide for the Medical Profession, Lawrence, Ruth, 1999
3. Core Curriculum for Lactation Consultant Practice (Marsha Walker) Jones & Bartlett, 2002
|
