|
|
|
Cristina si bebe Luiza - (09-04-2011)
Poate dintr-o usoara superstitie - lucru care, de obicei, nu ma caracterizeaza - am amanat in a mai transmite vestile despre noi de teama de a nu se destrama minunea. Am amanat, cu gandul de a da primele vesti, cand va implini bebe 6 luni. Dar, iata ca s-au mai scurs, pe nesimtite, inca doua luni, iar bebelina, maine, implineste 8 luni.
Da! Si noi ne numaram printre cele care au reusit sa RELACTEZE! Mai greu, la inceput, asa cum e orice inceput sau reinceput, dar rasplata a venit. Deci, se poate!
Cu multa vointa si rabdare, cu multa determinare si, nu in ultimul rand, cu ajutorul venit din partea dvs., am reusit sa relactez.
Luand-o cronologic si punctual:
-
din 11 octombrie 2010 am reinceput punerea bebeusei la san cat mai des, chiar si la cel mai mic scancet pentru a o reinvata cu sanul. Am inceput sa iau si galactogil pe langa ceaiul de chimen si anason.
-
printre multele cautari - unde altundeva decat pe net? - am dat de informatiile postate de Sorana Muresan, hotarand ca ar fi bine sa discut cu cineva, care sa ma faca sa inteleg unde am gresit in procesul de lacatie si ce pot face pentru a recastiga laptele la san.
-
15.10.2010 (din cate imi amintesc) - primul e-mail catre ProMAMA;
-
16.10.2010 - raspunsul prompt din partea dvs. (chiar daca era o zi de sambata);
-
19.10.2010 - vizita la ProMAMA. Am absorbit, ca buretele, aproape toate informatiile pe care, ulterior, le-am pus in practica, pliandu-ma pe cerintele si personalitatea bebelusei;
-
si-uite-asa, mai pacalita dupa masa, cu vreo jucarie sau cu masaj sau cu vreo plimbarica pentru a uita ca nu s-a saturat, pe moment, cu laptele de la san, am ajuns ca, pana la sfarsitul lunii noiembrie sa nu mai consume decat o cutie si jumatate de lapte Nan. La sfarsitul lunii am sarbatorit, in liniste, prima victorie - prima zi fara lapte praf! Dar a fost necesar, pentru confortul meu psihic, sa existe in casa o cutie de lapte pe care sa ma pot baza, daca este musai necesar. Am ales o alta formula pentru ca, se pare, ca dezvoltase un soi de intoleranta la laptele Nan, manifestata prin aparitia pe fata si piept a unor pete rosii.
-
in lunile urmatoare i-am dat lapte praf, dar in cantitati mici, rar, seara, si in perioadele menstruale, mai ales in primele zile cand cantitatea de lapte la san scade drastic;
-
de la sfarsitul lui ianuarie am inceput, cu pasi mici, diversificarea.
Din 20 oct. 2010 am luat, cumintica si constiincioasa, capsulele More Milk Plus, continuand, mai apoi cu Galafor - doua flacoane, dar pe al II-lea nu am reusit sa-l termin, organismul meu refuzandu-l cu vehementa. Le-am oprit in decembrie.
Usor-usor am renuntat si la ceaiul de chimen si anason, cred ca pe la sfarsitul lui ianuarie.
Odata cu alimentatia, sa zicem, aproape exclusiva la san, bebelusei i s-a estompat usor-usor refluxul gastro-esofagian.
Iar eu sunt fericita ca am ajuns sa depasesc termenul de 6 luni de alaptat exclusiv la san. Bebelusa este indragostita de tzitzi, care reprezinta si "suzeta" cu care adoarme sau se linisteste cand e agitata. Biberonul si suzeta sunt obiecte de joaca, de cele mai multe ori.
In final, nu pot sa spun decat ca nu ma pricep la a spune cuvinte mari, ba mai mult, imi plac lucrurile simple. Asa ca:
Multumesc ca existati!
Multumesc ca m-ati ajutat!
Bebelusa Luiza Ruxandra Ana si mami Cristina Iliescu
|
|
|
|